Știu că astăzi lumea întreagă sărbătorește ziua copilului. O sărbătoresc și eu, deși copiii mei sunt adulți acum. De fapt nu-i sărbătoresc pe ei ci pe copilul meu interior. Acel copil care mă susține cu energia lui ori de câte ori am nevoie de încă un pic. Acela care ”mă dă jos de pe cal” atunci când îi neglijez nevoile, când îl ignor acordând atenție mai multă nevoilor celorlalți. El care mă îmbrățișează ori de câte ori am nevoie de o îmbrățișare sinceră, care îmi oferă toată iubirea și atenția de care sufletul meu are nevoie.
În ho’oponopono, copilul interior este asociat minții subconștiente (unihipili), acea parte din noi care ne conduce existența. Dacă îi acordăm atenția și iubirea cuvenite, putem avea în el, tot sprijinul de care avem nevoie pentru a duce o viață echilibrată și împlinită.
Cum să îngrijești de copilul interior:
-Fii răbdător cu tine și scapă de sentimental de vinovăție. Nu ești dator nimănui cu nimic
-Oferă-ți momente de odihnă atunci când simți că ai nevoie de acestea
-Respiră conștient de mai multe ori pe zi
-Ascultă muzica care îți place
-Fă mișcare de orice fel (chiar și o banală plimbare)
-Privește ceva frumos în fiecare zi
-Savurează un desert bun
-Roagă-te, meditează sau contemplă în liniște
-Joacă-te
Și cel mai important aspect: NU MAI LUA VIAȚA CHIAR ATÂT DE ÎN SERIOS.
Mulți dintre noi am uitat că avem un copil interior care vrea să se exprime liber, să râdă și să trăiască viața în termenii lui.
Ieri, în timp ce priveam cerul, inima mi s-a umplut de recunoștință, la gândul că toate visurile mele de până acum mi s-au materializat. Nu s-ar fi putut întâmpla asta dacă nu țineam viu, copilul interior. Voi continua să-mi creionez existența împreună cu el. Astăzi îl serbez cu un desert vegan pe care l-am făcut împreună, contemplăm natura, ascultăm muzică, dormim la prânz 😊 și ne bucurăm de ce ne mai oferă ziua.
Și nu uita! „Viața este o chestie prea serioasă, pentru a o lua prea în serios.” ~ Oscar Wilde.
La mulți ani, copile!
Foto: Eu la 7 ani, clasa I.
