”(Pornim de la întrebarea: Ca să demonstrăm că suntem spirituali e nevoie să trăim doar vibrații înalte și să închidem ochii atunci când ni se face o nedreptate?

O să răspund pe rând:

Mai întâi să stabilim ce înseamnă ”să fii spiritual”?

Abuzul de ”spiritualitate” la care suntem supuși de mai bine de 10 ani este rodul unei ”nevoi” de Sens, adânc înrădăcinate și, din nefericire, atât de bine speculate de cei mai mulți dintre învățătorii ”spirituali” apăruți peste noapte.

Acest abuz ne-a făcut să ne îndoim de noi înșine, de capacitatea noastră de a discerne  între adevăr și minciună.

Pot spune că toată spiritualitatea se reduce la patru cuvinte: CINE SUNT EU CU ADEVĂRAT? Restul, cum spuneam într-una dintre cărțile mele, este marketing pentru Ego.

Concluzia este că EȘTI SPIRITUAL, atâta vreme cât ști cine ești cu adevărat, cât lași viața să îți arate cine ești, trăind-o. Atâta vreme cât EȘTI.

Să fii spiritual nu înseamnă să trăiești doar vibrații înalte, pentru că ai trăi într-o lume imaginară. Viața ne arată zilnic dacă îi dăm voie, că poate fi și dură cu noi și întunecată. E o sinusoidală cu urcușuri și coborâșuri, toate menite să ne ajute să aflăm cine suntem.

E ok să te hrănești cu gânduri pozitive pentru că îți ajută să ai emoții benefice ție, însă nu poți rămâne în astfel de stări continuu. Toți asceții, călugării, yoginii au și gânduri nesuportive și emoții mai puțin plăcute din când în când. Ei meditează/ se roagă pentru a le supune. E o muncă de o viață.

Atâta timp cât ești în societate și nu în vreo mănăstire sau vreun ashram, vei trăi nedreptăți, frustrări, abandon, furie, invidie etc. Nimic nefiresc în asta dacă le dăm voie să fie. Ca o paranteză, din surse sigure știu că și în astfel de locuri (mănăstire sau ashram) poți simți că ești nedreptățit, poți simți furie, frustrare, ură și chiar invidie.

Pasul unu este să recunoști starea pe care o ai. Pasul doi să o accepți și pasul trei să te detașezi de ea.

Nimic nu vine în viața noastră fără sens. Dacă ni se face o nedreptate înseamnă că ceva din mine a atras acea situație neplăcută cu un scop. Poate că în viața asta am manifestat și eu nedrepate față de altcineva. Și nu e ”poate”, e sigur. Important este să fii sincer cu tine. Chiar dacă a fost pe vremea când eram la grădiniță. Persoana care m-a nedreptățit acum a venit să îmi arate acest aspect din mine pe care l-am băgat sub preș atât de multă vreme. Aspectul pe care mi-l arată este că pot fi nedreaptă cu ceilalți și mai mult de atât, că manifest asta pe pilot automat, din când în când. Cum ar fi dacă aș accepta faptul că sunt nedreaptă (e în firea mea) și să aleg să manifest conștient opusul?! ELIBERATOR, îți spun eu.

A manifesta opusul înseamnă să aleg să fiu cât mai corectă cu cei din jurul meu. Ghici ce se întâmplă atunci când îți asumi corectitudinea și nu mai bagi sub preș aspectul tău de umbră (nedreptatea)?! Realitatea din jurul tău se modifică și ea și nu te vei mai întâlni cu nedreptatea niciodată. De ce? Pentru că ai făcut pace cu acest aspect din tine.

E atât de simplu și este valabil pentru fiecare aspect de umbă din noi.

Legat de a ne da voie să ne manifestăm emoțiile mai puțin plăcute de gen: furie, frustrare, tristețe etc. chiar recomand să îți dai voie să te manifești. Dintr-un simplu motiv, acela de a te elibera de tensiune/presiune. Dacă nu îți dai voie să jelești o despărțire (fie ea moartea cuiva drag sau un divorț, sau chiar ruperea unei prietenii) o să o pui în corp într-o boală cronică. De obicei la ficat sau rinichi, ori într-o afecțiune a pielii (conflict de separare). Ca atare, oferă-ți timp pentru a elibera tensiunea. Plângi, strigă, urlă, sparge în solitudine, fără a-i răni pe alții. (De obicei ne manifestăm supărările pe cei din jur.) Și poți face asta acordându-ți TIMP. Și aici am un mic avertisment: ATENȚIE la cât timp îți acorzi pentru asta!!! Dacă rămâi mult timp în starea respectivă (mai mult de jumătate de an pentru mine e limita maximă) e ca în reclamă: DĂUNEAZĂ GRAV SĂNĂTĂȚII tale mentale, energetice, fizice și emoționale!

Sunt convinsă că vei simți și vei ști cât timp să îți aloci ca să jelești. Apoi, ca după o căzătură de pe bicicletă, te ridici, te scuturi, pui plasturi dacă ai mici răni și mergi mai departe. Despre asta este viața.

Noi avem impresia că sunt oameni pe planetă care trăiesc un continuu LA DOLCE VITA. GREȘIT. Total greșit. Fiecare om are propriile provocări existențiale. Unii cu sănătatea, unii financiar, alții relaționale ș.a.m.d. Viața nu este numai albă sau numai neagră. Ea este COLORATĂ.

 Dă-ți voie să-i trăiești toate culorile!

 Ne ajută pe toți să lași un comentariu mai jos, cu răspunsul la întrebarea:

Ce faci tu, atunci când te simți nedreptățit?

 

Credit foto: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/text-scrisori-litere-conceptual-5995819/