Ascultam într-una din zile, un material al Dr. Joe Dispenza în care el aducea dovezi științifice legate de cauza apariției bolilor în trup. Aceste dovezi se bazau pe noul trend din medicină, medicina cuantică. După cum știți sau poate nu încă, în ultimii 10 ani cercetările din domeniul biologiei, al fizicii și al medicinei au trecut la nivel cuantic.
El spunea că principala cauză a apariției bolilor sunt credințele noastre. Acele credințe care ne limitează ca persoane.
Revenind la ideea legată de credințele pe care le avem, m-am apucat să îmi fac lista de credințe atât cu cele care mă limitează ca potențial uman, cât și cu cele care mă susțin din punct de vedere psiho – emoțional pe următoarele domenii de viață:
- Profesional
- Familie și prieteni
- Financiar
- Sănătate
- Spiritual
După ce am scris la fiecare domeniu în parte (dau și câteva exemple mai jos, pentru fiecare ) atât pe cele pozitive, cât și pe cele negative, le-am transformat pe cele negative în unele pozitive. Și am început să mi le repet ori de câte ori îmi veneau cele negative în minte. Aceasta, repetarea ca un vinil zgâriat, iar și iar sau de câte ori este nevoie, este una dintre metodele de schimbare a unei credințe limitative. Desigur că știu mai multe metode, însă eu pe asta o aplic la mine pentru că am văzut că dă rezultate. La un moment dat vei vedea că acea credință negativă nu mai apare pe ecranul minții tale.
Alte metode cunoscute de mine sunt: Metoda EFT, ho’oponopono, psiho-terapia, tehnica de reprogramare mentală etc.
Uite câte un exemplu concret pe domeniile menționate mai sus și cum am lucrat pe cele limitative:
În plan profesional una dintre credințele benefice este aceasta: Sunt un izvor nesecat de creativitate. Creativitatea mea nu are limite. Am scris 11 astfel de credințe pozitive care mă ajută să îmi îndeplinesc sarcinile cu bucurie.
O credință care nu mă susținea era aceea că: Nu mă descurc cu noii algoritmi de la Facebook (pe vremuri, anii 2010-2014, lucrurile erau mai simple pe această platformă și făceam o mega promovare cu 90% rată de succes). Din acestea am descoperit 10 la momentul exercițiului. Cu siguranță mai sunt, însă aleg să le modific pe ele mai întâi apoi scormonesc după altele. Am ales să le înlocuiesc pe fiecare în parte astfel că pe cea menționată aici am schimbat-o cu: Algoritmii de la FB sunt prietenoși, mai ales acum că i-am și înțeles după cursul Algoritm cu Paul Ardeleanu.
Așa lista mea de convingeri pozitive în plan profesional s-a mărit la 21. 😊
Legat de domeniul personal (familie și prieteni) una dintre convingerile mele pozitive este că: Sunt o mamă extraordinară pentru fiica mea. Convingere hrănită chiar de Thea mea adorată. Și apropos de ”hrană”. Aceste convingeri trebuie hrănite și cu, confirmări de la ceilalți (din exterior), sau prin rezultate concrete.
O credință limitativă în domeniul personal era aceea că: Dacă nu sunt cum vor ei, mă vor părăsi. Aceasta este credința care m-a făcut să fiu un ”Yes man” o mulțime de ani din viața mea, m-a făcut să stau mai mult decât a fost necesar în relații disfuncționale (personale sau de muncă). O credință care mi-a adus multă suferință însă și un mare cadou. Cadoul a fost că mi-am dezvoltat mai multe abilități una dintre ele fiind răbdarea. Am descoperit de asemenea puterea interioară de a o lua iar și iar de la capăt, REZILIENȚA. Am învățat o mulțime de lucruri. Și pentru că tot am pomenit de DARUL cu care aceste credințe limitative vin, TE PROVOC să descoperi și tu ce au adus acestea bun în viața ta, sau cum ți-au schimbat ele viața în bine.
Pentru că această credință nu îmi mai este de ajutor, am ales în mod conștient și asumat să o transform în următoarea: Nu mai am de demonstrat nimic nimănui, nici chiar mie, așa că aleg să fiu eu în toate circumstanțele.
În plan financiar una dintre credințele pozitive este aceea că: Tot ceea ce este nevoie să am vine la mine cu ușurință. O credință care m-a limitat mai bine de jumătate din viață a fost aceasta: Banii sunt sursa tuturor relelor de pe pământ. Am ales să o transform în: Banii aduc bucurie atât mie, cât și celor din jur.
La capitolul sănătate o credință pe care o am de foarte de mică și pe care am transmis-o energetic și mental și fiicei mele este aceea că: Indiferent cu cine intru în contact, nu iau nimic (niciun virus/ boală contagioasă) de la cel din fața mea. Excepție a fost atunci când eram neodihnită și sistemul imunitar era cu garda jos. Însă eram conștientă de tot procesul. Cumva trecerea se făcea cu acordul meu.
O credință limitativă legată de sănătate era aceasta: Doar oamenii cu foarte mulți bani își permit hrană sănătoasă și suplimente alimentare foarte bune. Aceasta este o credință care m-a ajutat să găsesc soluții pentru a avea acces la hrana sănătoasă, suplimente din sistemul MLM (NM) și o apă de calitate. Totuși am ales să o schimb în: Am acces nelimitat la apă, hrană și tot ceea ce corpul meu are nevoie pentru a fi perfect sănătos, suplu și plin de energie.
În plan spiritual am avut de mică credința că: SUNT PROTEJATĂ ÎN CER ȘI PE PĂMÂNT. Asta s-a format ca urmare a trei fobii cu care m-am născut: teama de întuneric, teama de insecte și teama de apă. Pentru cei interesați de cum scăpăm de frici/ fobii voi scrie un articol separat pe această temă.
Una dintre credințele limitative din domeniul spiritual a fost aceea că: E atât de multă informație în lume încât nu știu cum să cern adevărul de minciună. O credință care m-a făcut să citesc foarte mult și să merg la nenumărate cursuri din domeniu. Fapt ce a dus la o mai profundă cunoaștere de sine. Am ales totuși să o schimb în: Fiecare are adevărul lui.
Cam atât pe acest subiect. O să fac un mic rezumat.
- Credințele limitative aduc un cadou în viața ta. Rolul tău este să îl descoperi apoi să renunți la acea credință.
- Pe toate credințele pozitive este nevoie să le hrănești, să le îngrijești ca pe niște flori dragi.
- Deseori din ceva negativ se naște ceva bun.
- Credințele limitative te ajută să dezvolți noi abilități și să te cunoști mai în profunzime.
Acum că am ajuns la final, poți să lași un mesaj mai jos legat de credințele limitative pe care le ai și ai vrea să le schimbi și nu ști cum. Promit să răspund fiecăruia în parte.
Credit foto: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/natura-creativ-publicitate-mana-8383943/

Dragă Irina, mă bucur să te găsesc atât de frumoasă și de luminoasă!
Cum pot eu să trec peste frica examenului de titularizare?Mereu mă gândesc că vârsta mă limitează în a învăța eficient și că nu fac față unui astfel de examen.
De aproximativ un an mă gândesc să vorbesc cu tine despre acest aspect,și,iată cum ai venit în întâmpinarea mea.
Te îmbrățișez cu inima!
Dragă Sorina,
Înțeleg că prima credință care te limitează este aceasta: Vârsta mă limitează în a învăța eficient.
A doua credință limitativă este: Nu fac față unui astfel de examen.
Nu știu cât timp ai la dispoziție, când va avea loc efectiv acest examen ca să îți recomand metoda cea mai rapidă de a scăpa de ele.
Ce propun este ca în fiecare seară când te întinzi în pat, chiar înainte de a adormi (starea aceea în care simți că ”te fură somnul”) să îți repeți de câteva ori următoarea frază:
Am o memorie excelentă și o gândire matură care mă ajută să trec cu bine examenul de titularizare din data de….
Îți recomand să folosești cuvintele care te reprezintă pe tine, dar să păstrezi ideea. De ce pentru că așa are o mai mare forță. Dacă rezonezi cu ea întocmai o poți folosi așa.
Mai recomand să o spui și dimineața la trezire înainte de a deschide ochii și a te da jos din pat și chiar pe parcursul zilei când simți că te apucă iar frica gândindu-te la acest examen.
Asta dacă acest examen este foarte important pentru tine.
Mai poți face ceva, atunci când vin iar gânduri nesuportive legate de subiect, să inspiri profund și pe inspir să spui în gând: Inspir lumină și iubire, iar pe expir să spui: Expir toate fricile mele. Apoi repeți fraza suportivă de la culcare și trezire.
Sper că ți-a fost de folos. Aștept feedback-ul tău după ce ai exersat cele de mai sus și ai trecut cu bine examenul. Știu că vei reuși. Eu cred în tine, mai ales că te și cunosc personal.
Te îmbrățișez cu iubire în inima mea.